Vreo 1.500 de spectatori au înfruntat aseară o vreme câinoasă pentru a vedea pe viu cum Dinamo remizează acasă cu FC Vaslui, scor 1-1, în ultima etapă a turului din Liga I. Wesley a deschis scorul pentru oaspeți în minutul47, la o gafă a portarului dinamovist Dolha. N’Doye a egalat în minutul 56, dintr-un penalty acordat de arbitrul spaniol Gomes la hențul lui Akakpo.
Mânați, probabil, de la spate de frigul năprasnic, jucătorii au alergat mult și fără folos. Câteva ocazii de o parte și de alta (Andrei Cristea și Marius Niculae – de o parte, Temwanjera, Wesley și Burdujan – pe de alta) au pigmentat răfuiala urâtă a galeriei dinamoviste cu Marius Lăcătuș, antrenorul oaspeților, și cu Vasile Turcu, unul dintre acționarii roș-albilor. Ura și la vestiare!
Fluierul de final al primei reprize a declanșat sprintul decisiv al arbitrilor spanioli și al jucătorilor de culoare ai oaspeților (evident, afectați de ger), buluciți spre vestiarele salvatoare. Partea a doua a fost animată de goluri. Ambele reușite au venit însă ca urmare a unor gafe comise de adversari. Lovitura decisivă, pe care Dinamo o putea da chiar în ultimele minute, a fost irosită de ClaudiuNiculescu, de altfel, tot în urma unei erori a defensivei vasluiene. Care a scăpat însă de deznodământul din Ghenea, de acum două etape.
Rezultatul partidei – ale cărei condiții de disputare au fost încă o dovadă a „respectului” față de fani și a „inteligenței” manageriale a conducerii LPF – le e defavorabil ambelor echipe. Dinamo va ierna neconfortabil, la distanță mare de primele clasate, în timp ce FC Vaslui, la un moment dat pe primul loc, a pierdut priza cu liderul.
CLICK AICI PENTRU A URMĂ‚RI DEFĂ‚ȘURAREA LIVE TEXT A PARTIDEI
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER